Frumusețea Pietrei Craiului sau spectacolul toamnei văzut de pe crestele munților Piatra Craiului
Nimic nu se compară cu frumusețea Pietrei Craiului sau cu spectacolul toamnei văzut de pe crestele munților.
Însă, mai mult decât orice, nimic nu se compară cu aventura noastră în Munții Piatra Craiului, într-un weekend perfect de octombrie în care eu și Manu ne serbam zilele de naștere.
Cu planurile făcute, cazați la Zărnești de vineri seara, pornim în aventura noastră pe un traseu despre care mulți dintre noi (din gașcă) nu prea s-au informat. Ceea ce ne doream cu toții era o drumeție de câteva ore prin Crai, undeva până în jurul orei 14:00, să putem avea timp la pensiune de un gratar și un pahar, două de vin de țară.
Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg...cu toții am avut parte de aventura vieții noastre.
Treziți dis-de dimineață, cu micul dejun făcut, mancare la pachet și ceai în termos, pornim pe drumul ce duce din Zărnești către Plaiul Foii, punctul de plecare pe traseul ales de noi.
Ne propusesem să parcurgem cât putem din traseul ce pornește de la Cabana Plaiul Foii și duce spre Refugiul Șpirlea (sau Șpirla cum de altfel scrie pe toate indicatoarele) apoi de aici spre Vârful La Om prin Zăplaz și La Lanțuri.
Așadar, am pornit la drum urmând marcajul bandă roșie, pe o ploaie ce abia se pornise, cu prim obiectiv în minte de atins: Refugiul Șpirla, aflat în pădurea de pe muchia care desparte văile Șpirla de Bârsa Tămașului, la altitudine de 1410 metri.
Să vezi pădurea, care începea să-și schimbe ținuta, simfonia de culori, ceața care învăluie pădurea, covorul de frunze de pe poteci, susurul apelor care curg nestingherite, crestele Pietrei Craiului de care sunt îndrăgostit și prieteni dornici de aventură, e tot ce-mi doream de ziua mea!
Traseul pornește cu poteci line, ușor de urcat, cu traversări de ape, poteci prin pădure, apoi urcă mai abrupt până aproape de Refugiul Șpirla la care am ajuns în jurul orei 10:00, după aproape 2 ore de mers. Primul obiectiv era atins. Am făcut pauză ce ceai, ne-am tras răsuflarea, am privit în zare Mândrul Crai care ne chema, am mai zăbovit un pic și am pornit la drum, tot înainte! Spre următorul obiectiv: La Zăplaz, o atracție naturală fabuloasă, inexplicabilă, fiind unul dintre cele mai frumoase locuri ale Pietrei Craiului, la o altitudine de 1640 metri.
Plecăm de la refugiu, urmăm traseul tot pe bandă roșie și după circa jumătate de oră traseul se bifurcă: spre Vf. La Om prin Zăplaz – La Lanțuri – Refugiul Șaua Grindului (3-3,5 ore) sau spre Umerii Pietrei Craiului (45 minute) – Continuare Marele Grohotiș - Cerdacul Stanciului - Șaua Funduri – Curmătura Foii.
Cum era doar 10:30, nici pe departe gând de întoarcere. Așa că, tot înainte: La Zăplaz! Vedem noi de acolo dacă mai continuăm sau nu.
De aici începe urcarea în adevăratul sens al cuvântului. Pietre, grohotiș, teren instabil la picioare, stâncă, perete abrupt în față! După circa o oră am ajuns La Zăplaz. Stâncile cu o formă absolut unică, cu găurile, scobiturile ce au apărut în urma eroziunii apei în calcarul Munților Piatra Craiului, încă din peroada dinozaurilor, oferă o imagine care ar putea tăia respirația oricui, pentru care cercetătorii nu au o explicație logică. Unii consideră că aceste guri în stâncă sunt calea către o altă dimensiune.
Primul lanț începe chiar aici, La Zăplaz. Aici ne-am pus prima întrebare: Urcăm, urcăm...dar cum coborâm!? Și este abia ora 11:00. Continuăm, vedem noi pe parcurs ce facem. Și ușor, ușor, în șir indian, lăsând timp fiecăruia să urce în ritmul lui (pe traseu am întâlnit și alte găști), am trecut de primul lanț! Hooray! De aici gurile de la Zăplaz par chiar de pe altă planetă.
Continuăm urcarea în mare parte pe poteci înguste, cu grohotiș, abrupte și multe porțiuni cu lanțuri. Că doar nu degeaba zona se numește „La Lanțuri”. Porțiunea asta necesită toată atenția ta, încălțări pe măsură, rucsac cât mai ușor (nu e cazul nostru – noi cărăm pe munte de toate și nu ne învățăm minte niciodată) și cască de protecție (trebuie să ne procurăm pentru următoarea aventură în Crai, gașcă!).
Cu cât urcam mai mult, cu atât eram convinși că nu ne vom întoarce pe același traseu. Abandonasem planul nostru de a ne întoarce la pensiune pentru a face grătar. Așa că următorul obiectiv era Vârful La Om, sau Piscu Baciului pe care îl mai cucerisem noi anul acesta, dar cu plecare din saltul Peștera, prin Refugiul La Grind. Detalii aici.
După cum se poate observa din imagini, traseul este unul dificil. Peste tot unde te uiți vezi numai stâncă de care te ții ca să te cațeri. Numai iubitorii de munte și de aventură pot înțelege nevoia de a urca și tot urca. Sentimentul că ai ajuns în vârf, fie el de altitudini mari sau mai mici, este unic.
Și când crezi că ai trecut de porțiunile cu lanțuri, apar altele! Și mai provocatoare, și mai dificile!
În comparație cu stânca masivă a muntelui, noi oamenii părem niște furnici.
Ora 12:30. Unde e vârful? Ne pălise și o foame dar nu era nici loc nici timp de stat. Trebuia să continuăm. După circa 45 de min. am ajuns sus pe creastă, la indicatorul ce ne informa că până pe vârful La Om mai sunt 20 de minute, pe traseul marcat cu bulină roșie. Ceața s-a făcut prezentă. Am făcut popas de masă la Refugiul Șaua Grindului care era la 50 de metri de indicator, sperând să se ridice ceața să putem admira împrejurimile.
După masă am pornit spre Vf. La Om – cel mai înalt vârf din Munții Piatra Craiului – 2238 metri. Ceața se ridicase preț de câteva minute așa că am profitat, mărind pasul. Am făcut câteva poze și am pornit din loc. Deja stabilisem traseul. Cum nu aveam să ne mai întoarcem pe același traseu, ne-am hotărât să străbatem creasta nordică a Pietrei Craiului până pe Vârful Ascuțit, iar de acolo să coborât fie pe la Cabana Curmătura, fie pe alt traseu care părea mai puțin dificil.
Când am ajuns prima data pe Vf. La Om în urmă cu o lună și ceva, ne-am propus să facem într-o bună zi toată creasta nordică a Pietrei Craiului. Nu am crezut o clipă că acea zi sosise atât de curând.
Așa că, iată-ne porniți la drum pe un traseu pe care nu știam în cât timp îl vom parcurge și unde avea să ne ducă. Fie înapoi la mașină în Plaiul Foii, fie pe la Cabana Curmătura și de acolo prin Prăpastiile Zărneștiului la Fântâna lui Botorog. Aveam să ne hotărâm odată ajunși pe Vf. Ascuțit. Deci la drum, că e mult de mers pe creastă. Iubesc mersul pe creastă. E absolut fantastic totul împrejur. Lumea parcă îți este la picioare. Iar muntele te răsplătește la tot pasul cu priveliști cu totul și cu totul unice. De o parte a muntelui ceață, iar de cealaltă parte senin. Un adevărat spectacol.
Timp de 2 ore și 45 de minute am mers pe creastă până la Vf. Ascuțit, timp în care ba am urcat ba am coborât muchia Craiului. Aproape de Refugiul Ascuțit (sau Carol Lehman cum i se mai spune), am putut vedea o turnă de capre negre care păreau mirate de prezența noastră acolo.
Odată ajunși pe Vf. Ascuțit (2133 m.) ne-am hotărât rapid ce traseu să urmăm. Părăseam marcajul bulină roșie pentru a urma triunghiul albastru către Cabana Curmătura, pe un traseu ce avea să dureze 2-2,5 ore. Era ora 17:00 când am început coborârea spre cabană. În curând avea să se întunece. Speram să ajungem pe lumină la Cabana Curmătura. De acolo aveam să urmăm cel mai scurt traseu către Zărnești. Adio mașină, o vom recupera maine din Plaiul Foii.
Pe partea asta a versantului nu e așa mult grohotiș. Traseul se continuă apoi prin pădure. Trebuie să mărim pasul. În pădure întunericul se lasă mai repede.
La Cabana Curmătura am ajuns în jurul orei 19:00 cu frontalele aprinse. La cabană cam pustiu. Am dat de cabanier pe care l-am întrebat care e cel mai scurt traseu până în Zărnești sau dacă ne poate ajuta contra cost cu transport. Nu ne-a putut ajuta cu transportul. În schimb ne-a spus să urmăm marcajul cu bandă galbenă și în aproximativ 45 de minute vom ajunge la Fântâna lui Botorog. 45 de minute poate pentru el, nouă ne-a luat 2 ore jumate, mers alert, în șir indian, la lumina frontalelor prn pădure. Eu în față urmărind marcajul pe copaci, Adriana în spatele meu (fără frontală), urmată îndeaproape de Andreea (cu frontală), Manu în urma ei și Vali încheind șirul. Ne-am sincronizat la mers mai bine decât pe alt traseu. În 40 de minute am ajuns abia în Poiana Zănoaga. Dificil să mergi în teren deschis fără să vezi marcajul prin poiană. Măcar prin pădure poteca e mai bătătorită, deși odată cu căderea frunzelor aceasta nu mai e așa vizibilă, cel puțin noaptea. Iar noaptea prin pădure nu e așa de plăcut. Ne-am promis că va fi pentru ultima dată când vom face o astfel de aventură.
Am ajuns însă cu bine în jurul orei 21:30 la Fântâna lui Botorog. Eram practic ca și acasă. Deși mai aveam mult de mers până la cazare, cel puțin odată cu ieșirea de pe drumul forestier ce coboară în Zărnești, aveam să mergem prin oraș, ceea ce era mult mai bine.
La cazare am căzut lați. După duș ne-am băgat la somn. A doua zi aveam să sărbătorim ziua mea de naștere. Dar asta e deja altă poveste.
Detalii traseu:
Banda roșie 
Punct Roșu 🔴 Vf. La Om - Creasta Nordică - Refugiul Ascuțit - Vf. Ascuțit
Triunghi albastru ▲ Vf. Ascuțit - Cabana Curmătura
Bandă galbenă 
Cabana Curmătura - Poiana Zănoaga - Fântâna lui Botorog
Până data viitoare, să auzim numai e bine!
Minunate locuri, talent de povestitor, oameni frumoși și povesti care te încânta și te îndeamnă sa-ți iei inima-n dinti și sa pornești pe poteci de munte… 👏👏👏
RăspundețiȘtergere